Razele diminetii intrau timid in dormitor printre draperii, luminand incet intreaga incapere, iar eu ca si in alte dimineti din vara asta, imi priveam miracolul care se odihnea acum intre cearsafurile de un verde pal. Ii urmaream respiratia, ii observam trupul mladios fara de cusur si eram fericit. Ea era a mea. Sincer, nu credeam ca poate exista asa o fericire, atat de intensa, dar in bratele ingerului meu, am simtit-o, am trait-o. Sentimentele care le aveam pentru ea acum erau de nedescris, mult mai puternice.
Asteptand sa se trezeasca, ma uitam in tacere la ea, fermecat fiind de intreaga ei prezenta. Era inspaimantatoare influenta si puterea pe care o avea asupra mea acest suflet de inger incatusat in acest trup fragil, care imi creea impresia ca se poate frange oricand chiar si in bratele mele.
In noaptea trecuta, acest miracol mi-a rapit in mod definitiv, neconditionat si irevocabil inima, sufletul, poate tot ceea ce imi apartinea pana nu demult timp. Acum totul, in frunte cu inima mea, era simplu si clar la mica dispozitie a celor doua oceane de ciocolata, care stapaneau indirect toata fiinta mea. Cu toate acestea, eu eram, cum am mai spus, fericit: eram fericit ca Bella era fata care mi-a rapit inima, eram fericit ca aseara am avut sansa sa fiu primul barbat din viata ei, eram fericit ca ea m-a ales pe mine. Cum se putea altfel?
-Edward... la ce te gandesti? ma trezi ea la realitate, fixandu-ma din nou cu ochii ei curiosi de un cald caprui care imi subjugasera sufletul fara mila. I-am zambit strengar, dezvelindu-mi dintii, asa cum stiu bine ca ii placea.
-Hmm... ma gandeam la un plan de razbunare, am spus eu devenind brusc serios. Ochii ei se marira vizibil, confuzia citindu-i-se pe chip.
-Razbunare? Pe cine vrei sa te razbuni?
-Vreau sa ma razbun pe cea care... pe cea care mi-a furat inima fara macar sa ma atentioneze, stii ?
-Am inteles, zambi ea timid. Si, cum planuiesti asta ?
-Printr-o pedeapsa foarte, foarte dura si necrutatoare, am continuat apropiindu-ma tot mai mult de ea, strangand-o la piept, si uitandu-ma la ea in jos cu dorinta. Dar... daca esti fata cuminte, si ma rogi frumos, o sa fac pedeapsa un pic mai usoara...
-Sunt o fata curajoasa, cred ca voi supravietui oricum, spuse ea cu un suras intiparit pe fata, dar nu am mai lasat-o sa termine pentru ca mi-am apasat buzele peste ale ei, intr-un sarut hotarat.
Ma simteam atat de bine in preajma ei, timpul parca se oprea in loc iar aici, in salbaticie, ma simteam si mai liber. Aveam impresia ca pot sta in orice colt al lumii, doar eu cu ea, singuri, traindu-ne linistiti existenta, si nu as simti lipsa sau nevoie de nimic. Ma completa perfect si simpla ei prezenta umplea toate golurile sufletului meu.
-Asta e pedeapsa ta dura? ma intreba ea, tachinarea citindu-i-se in glas. Numai atat?
-Glumeata mica. Sincer as mai sta aici cu tine cu cea mai mare placere, esti extrem de tentanta, dar nu vreau sincer sa stam numai in casa. Nu am venit aici, numai pentru asta stii? Ma gandeam ca astazi de dimineata sa facem o mica plimbare. Vreau sa iti arat un loc mai special...
***
M-am trezit si-am adormit, visam
Cu degetul te desenam usor pe geam
Intr-o petala m-ai inchis si apoi
Ne-am intins pe iarba amandoi.
Zile dulci de mai
Cand diminetile imi zambeau prin draperii
Si spuneam 'Te rog, mai stai !'
Tu mereu plecai
Te caut prin amintiri sa te-aduc inapoi
Te vreau cu mine...
Si te-am gasit, si esti a mea,
Nimeni nu mi te va lua
Floare de mai, fierbinte ca iadul, rupta din Rai
Si te-am gasit, si te iubesc
Pentru ochii tai traiesc
Floare de mai, fierbinte ca iadul, rupta din Rai.
Dupa o vreme, intr-un tarziu tremurand
M-am trezit si te auzeam cantand
Te-am atins pe neatins, ardeai
Ti-era frig, cu mine te inveleai...
(Emanuel-Floare de mai)
***
BPOV
In doi timpi si trei miscari am facut dusul necesar si m-am imbracat mai repede decat de obicei, nerabdatoare chiar, as putea adauga. Curioasa din fire, ma intrebam ce avea in minte Edward, cu ce avea de gand sa ma mai surprinda in mod placut si de data asta.
Am iesit din casa, iar cu el de mana am inceput sa mergem linistiti printre copaci, ignorand se pare la insistentele lui Edward, poteca deja formata. M-am uitat in ochii lui cu o expresie rugatoare, usor speriata.
-Stai linistita, iubito, nu as lasa pentru nimic in lume sa ti se intample ceva rau, spuse el chicotind usor, strangandu-ma la piept. Numai ca, din cate imi aduc aminte, locul pe care il caut acum se afla in directia opusa cararii pe care o vezi, dar, spre usurarea ta, drumul nu ar trebuia sa ia mai mult de jumatate de ora de mers lejer.
Cu el de mana , am continuat sa mergem incet prin padure, sa ne afundam tot mai mult in profunzimile acestui taram de un verde viu, deschis, plin de viata. Am uitat oarecum de stangacia obisnuita a picioarelor mele, probabil si pentru ca eram pierduta in ganduri de fiecare data cand Edward ma tinea strans dar atent de talie, oferindu-mi un sentiment binevenit de siguranta. Imi aminteam neincetat de noaptea trecuta, la cat de frumoasa a fost, la romantismul de care soarele meu a dat dovada; nu vazusem niciodata aceasta latura a lui.
-Mai avem putin, anunta el cu entuziasm, mergand inaintea mea cu grija in timp ce inlatura niste crengi ce ne apareau in cale.
Drumul a mai durat aproximativ 5minute iar in momentul in care era sa-mi pierd rabdarea, intrebandu-l din nou cat mai aveam pana la destinatie, atunci am vazut.
Era mai frumos decat orice vazusem in viata mea. Acolo in mijlocul padurii, dupa desisul copacilor, era o poiana circulara, de o frumusete nepamanteana, care se intindea pe o suprafata destul de vasta. Dar asta nu era ceea ce imi luase ochii cu adevarat. Ceea ce era cu adevarat nemaipomenit, in lumina soarelui, era multitudinea de flori de camp, albe, galbene si violete, ciudat de frumoase, vrand parca sa faca in ciuda padurii si umbrind in oarecare masura frumusetea aproape de perfectiune a acesteia. Pur si simplu era superb.
-Iti place? intreba el, uitandu-se probabil la faptul ca ramasesem cu gura cascata la propriu, uimita fiind de frumusetea locului. Incepeam sa ma intreb de cate ori va mai fi nevoie sa-mi mai adreseze in viitor aceasta intrebare. Era deja a treia oara in mai putin de 12ore. Planuise toate astea ? Facuse toate astea pentru mine, pentru noi? Sentimentul la aceste constatari era de nedescris.
-Este... este perfect. De unde ai stiut de locul asta? l-am intrebat intorcandu-ma spre el, curiozitatea citindu-mi-se probabil in glas.
-Aaa, pai... l-am descoperit in ultimul an de liceu, cand am venit aici cu parintii. De atunci, cand am vazut prima data poienita m-am gandit numai la tine, si numai la faptul ca intr-o zi te voi aduce aici. E un loc special pentru mine, a continuat uitandu-se inainte fara o tinta anume, pierdut in propriile ganduri. Aici, mi-am dat seama pentru prima data, cat insemnai de fapt pentru mine, ca sentimentele mele pentru tine erau mult mai puternice decat credeam. Aici, am descoperit cu stupoare cat de indragostit eram de tine, desi nu eram pregatit sa recunosc atunci nimic. Simteam ca prietenia noastra va avea de suferit iremediabil; ma simteam ca un tradator. Vocea lui era acum mai mult o soapta. Am plecat la facultate, crezand ca asa voi avea puterea sa te uit, dar a fost mai rau, mult mai rau, a fost imposibil, a terminat uitandu-se la mine cu o privire chinuita. Ma durea sufletul sa-l vad asa. Se tortura pentru nimic. Imi pare rau, Bella...
-Edward...
-Imi pare rau, Bella pentru ca nu sunt poate cel mai potrivit pentru tine. Ar trebui sa fiu mai bun, mult mai bun pentru tine. Tu meriti asta, tu...
-Edward, sa nu indraznesti sa mai spui asta... Niciodata, ai auzit ? Tu esti tot ce mi-am dorit vreodata. Eu sunt poate cea banala, plictisitoare. El ma privi cu ochii mari.
-Bella, cum poti sa crezi asta ? TU NU TE VEZI CLAR...
-Ei bine, atunci cu siguranta nici tu nu te vezi clar, sa o lasam asa ok ? Sa incheiem subiectul, l-am oprit punandu-i usor degetul pe buze, iar el mi-l saruta imediat. Te iubesc, asta e tot ce stiu sa fac, intelegi?
-Eu te iubesc mai mult, raspunse el cu recunostinta.
-Imposibil... Mergem?
Fara alte cuvinte, ne-am dus in mijlocul poienitei si ne-am asezat unul langa altul in tacere. M-am asezat la pieptul lui, si am trait impreuna frumusetea momentului.
-La ce te gandesti? l-am intrebat curioasa cand am observat ca expresia fetei lui se schimba intr-un zambet larg.
-Hmm... mai bine nu iti spun, raspunse el, stiind foarte bine ca, aici cu mine, lucrurile nu aveau cum sa ramana nelamurite.
-Edward... m-am rugat eu.
-Bine… bine… tu ai vrut-o. Uuuff... Sincer, ma gandeam ce le vom spune, peste ani, copiilor nostri, atunci cand va veni vremea sa le povestim despre noi, despre cum a inceput totul, povestea iubirii noastre. Am inghetat. Numai la gandul ca intr-o zi, as putea avea copii lui simteam un fior imens de placere, ce imi inunda inima. Gandul acesta nu ma speria, dimpotriva, mai ales ca pana acum, aveam impresia ca eu eram singura care se gandea poate mult prea departe. Se pare ca m-am inselat si de bucurie, m-am ghemuit si mai tare la pieptul lui; il iubeam pentru tot ce era el cand era cu mine, cum putea sa creada altfel?
-Pai, poti sa le spui adevarul, cred ca ar fi cel mai indicat, care este problema ?
-Bella, continua el cu un ras usor, s-au intamplat atatea intre noi, si nici macar nu am avut parte de o prima intalnire oficiala, iti dai seama?!?! Ce parere vor avea atunci de noi? Ce exemplu vom da? termina el chicotind, fiecare sunet eliberat de el, vibrand in urechea mea asezata pe pieptul lui.
Am inteles la ce se referea, dar mie mi se parea in continuare extrem de amuzant. Cine nu ne cunostea, putea spune intr-adevar despre noi ca tot comportamentul nostru fusese unul imatur, poate tipic adolescentin. Relatia noastra era una rapida si furtunoasa. Ne cunosteam insa mult prea bine, mai exact de o viata si era normal ca nu ne incepusem relatia incet, ezitant, ca alte perechi, trecand cum era evident, de toata perioada de inceput, de cunoastere a celuilalt, perioada care mie mi se parea sincer chinuitoare. Intreaga noastra relatie era un pic neobisnuita dar sincer nu imi prea pasa atata timp cat eram mai mult decat fericita.
-Cred ca ne-am descurca, am spus eu vesela. De fapt, am o idee mai buna... Stii ce propun?
-Uimeste-ma... a continuat el cu un glas ironic, fapt pentru care l-am inghiontit usor, facandu-l sa izbucneasca in ras.
-Uite ce propun... Ma scoti in oras, inscriem relatia astfel, cat de cat, in tiparul celor obisnuite, si vom sustine sus si tare ca altfel a fost cursul lucrurilor. De acord ?
-Perfect, ma multumesc cu intalnirea, dar nu si cu minciuna, raspunse el. Mai negociem? intreba aplecandu-se usor spre mine cu ochii lui naucitori de verzi.
-Sigur, am raspuns eu cu rasuflarea taiata, deja pierduta, dupa care ma saruta pasional. Avem tot timpul din lume...
EPOV
Eram inca in poiana, unul langa altul, imbratisati, multumiti de linistea momentului. Timpul trece atat de repede cand te simti bine, ma gandeam eu in timp ce ma uitam la soarele care acum parea mai obosit. Razele sale luminau mult mai slab; era deja dupa-amiaza. Mai mult decat atat, nori grei si gri se abateau asupra padurii, intunecand-o vizibil. M-am uitat la ingerul meu, care atipise usor la pieptul meu, cu mainile lasate lenes pe mine. Era adorabila, dar oricat de frumoasa era privelistea, trebuia sa o trezesc... eram nevoit. Cu siguranta in maxim jumatate de ora va incepe sa ploua.
-Bella, iubito? trezeste-te... e timpul sa plecam...
-Hmm? Inca putin Edward, doar putin... spuse cu un glas ragusit si somnoros. Fata asta va fi moartea mea.
-Iubire, peste putin timp va incepe sa ploua, intelege... hai sa mergem...
Bella s-a ridicat ascultatoare, si in cateva minute am reusit sa plecam din poienita, dar nu fara a ne face o promisiune. VOM MAI REVENI AICI, INAINTE DE A PLECA IMPREUNA IN SEATTLE, PENTRU A NE BUCURA INCA O DATA DE IUBIREA NOASTRA IN FRUMUSETEA ACESTUI LOC. Era mai mult o promisiune de suflet, datorita faptului ca poiana devenise acum un loc important pentru amandoi nu numai pentru mine. Cu ea de mana am cutreierat la pas grabit drumul de intoarcere, dar contrar planurilor noastre, ploaia a inceput mai devreme decat ne asteptam, in ultimele 5minute din drum alergand practic amandoi prin padure. Cu toate astea, nu simteam nici frig, nici discomfort, ba din contra eram amuzati de intreaga situatie.
Uzi leoarca si gafaind usor, am intrat in cabana inchizand usa dupa noi. Bella se lipise de peretele de lemn al cabanei, razand usor.
-Asta... a fost interesant, spuse ea, uitandu-se ciudat la mine. Aveam ceva pe fata? Dar nu am apucat sa-mi formulez un raspuns coerent in minte, pentru ca atentia mi-a fost atrasa de corpul ei. Uuufff... Bluzita cu maneci de culoare albastra pe care o purtase azi era lipita perfect acum de trupul ei ud, fapt care ii scotea in evidenta toate trasaturile corpului. Totul era perfect si dureros de excitant, de la sanii mititei dar apetisanti mai mult decat era necesar, care se vedeau perfect prin textura materialului, pana la curbura delicata a taliei de o frumusete rara. Blugii elastici erau practic lipiti de picioare, punand in evidenta puternic soldurile si fundul. Am inceput sa inghit cu greutate, in timp ce o devoram din priviri mai mult decat era necesar. Dumnezeule...
Ea se uita in continuare atenta la mine, studiindu-ma la fel de intens cum facusem si eu cu cateva secunde in urma. Se pare ca nu eram singurul afectat de prezenta persoanei de langa mine.
-D-da... foarte interesant... am inceput sa vorbesc, incercand sa-mi iau privirea pe moment de pe corpul ei. Ce-ar fi sa scapi de hainele astea ude si sa faci un dus fierbinte, ca sa nu racesti?
-Hmm... am o alta idee... spuse ea tragandu-ma aproape de ea, moment in care am apucat-o hotarat de talie, fiind aplecat usor spre ea. Ce ar fi sa scapam amandoi de hainele astea cat mai repede domnule Cullen, dar in drum spre dormitor? Vocea ei senzuala care domina linistea incaperii, ma naucea, transmitand valuri de dorinta in trupul meu. Stiam ca nu ii pot refuza nimic.
-Cu cea mai mare placere, domnisoara Swan, nu trebuie sa-mi spuneti de doua ori, i-am raspuns vesel, dupa care am sarutat-o usor. In secunda urmatoare am luat-o in brate si am fugit cu ea pe scari pana in dormitor.
INTR-ADEVAR AVEAM TOT TIMPUL DIN LUME SI ERAM DE ABIA LA INCEPUT...
***
Sometimes you love it
Sometimes you don't
Sometimes you need it then you don't and you let go..
Sometimes we rush it
Sometimes we fall
It doesn't matter baby we can take it real slow..
You try to hide it
I know you do
When all you really want is me to come and get you
You move in closer
I feel you breathe
It's like the world just disappears when you around me oh
Coz the way that we touch is something that we can't deny
And the way that you move oh you make me feel alive
Come on
Ring my bell, ring my bells..
Ring my bell, ring my bells..
(Enrique Iglesias)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu