SWEET STORY: Capitolul 1-Din nou acasa

E.POV



Am coborat din masina nu cu mult timp dupa lasarea serii. Dupa cateva ore bune de condus am ajuns in sfarsit acasa. Unde mai exact? In Forks, un oras mic, cu putini locuitori, unde automat toata lumea se cunoste... Era o seara linistita, senina, poate mult prea senina pentru, cred eu, cel mai ploios loc de pe suprafata Washingtonului. Dar nu mai conta...eram in sfarsit acasa. Mi-am parcat Volvo-ul meu pe aleea prafuita din fata casei incercand sa fac cat mai putin zgomot posibil. Imi era dor de familia mea...dar vroiam sa le fac tuturor o supriza. Da, ati auzit bine. Am terminat de curand al doilea an de facultate in Port Angeles. Eu, Edward Anthony Cullen, am ales facultatea de medicina si nu imi parea rau. Cine ar fi crezut? La terminarea liceului nu am vrut decat sa ajung, la randul meu, un doctor respectabil ca si tatal meu, Carlisle. El era modelul meu in viata si desi nu eram niste persoane afectuoase de felul nostru intre noi doi era o relatie tata-fiu unica.

-Ma ajuti cu bagajele? Stii ceva? Eu sincer nu cred ca o sa se care singure pana in casa...spuse Emmett, pe un ton usor amuzat, scotandu-ma automat din visare.

Fara sa mai spun nimic, am inceput sa-l ajut cu bagajele. Desi era fratele meu mai mare cateodata ma scotea din sarite. Era inalt, mare, bine proportionat, (sigur... bine proportionat ,,,poate pentru un urs ;)), exagerez), dar cu un suflet de copil, cu niste ochi caprui jucausi...semana cu mama mea Esme.

Eu in schimb semanam mai mult cu Carlisle. Am ochii verzi, parul saten cu nuante de roscat, inalt, suplu…

Am intrat in casa, fiind placut surprins de mirosul imbietor care venea din bucatarie...Oooh da...Spaghete bologneze...preferatele mele.

-HONEY, I’M HOME !!! tipa Emmett vesel din hol… facandu-ne stiuta prezenta…I-am dat un ghiont inainte sa termine…Ce este ???Aaah...scuze...reformulez...
HONEY, WE’ RE HOME !!! spuse el sfarsind intr-un ras…

-Emmett, mai incet...Nu este nevoie sa afle tot Forks-ul de venirea noastra...

-Baieti ??? Nu pot sa cred ca sunteti aici...Dar cum ? Nu ati spus nimic..

-Vroiam sa-ti facem o surpriza mama...spuse Emmett luand-o in brate...
Edward...dragul meu...vino sa te imbratisez...
Urmatoarele minute, mi le-am petrecut revazandu-mi familia. Carlisle, ne stransese mana barbateste, iar Alice, sora noastra mai mica, ce terminase anul asta liceul din Forks, nu se lasa mai prejos, era prea entuziasmata. O iubeam la nebunie, era mica, scunda, bruneta, ce mai, un spiridus, plina de energie, dar si cu un MARE defect...era obsedata de shopping...sincer mai avea un pic si se transforma intr-o boala. Nici o problema, viitorul doctor este aici, gata sa sara in ajutor oricand pentru micuta lui surioara, imi spusesem in gand, gata sa izbucnesc in ras, in timp ce am strans-o in brate, atenta sa nu o strivesc. Ma gandesc cum se descurca Jasper cu ea...

Imi era dor si de el...de fapt de toti prietenii comuni pe care ii aveam, dar nu-i nimic...avem o vara intreaga pe care sa o petrecem impreuna, pentru a recupera timpul pierdut, asa ca nu aveam de ce sa-mi fac griji. Dar totusi imi era foarte dor de o singura persoana, persoana care imi ocupase mintea constant in ultimii doi ani de cand nu mai venisem acasa, prietena mea din copilarie as putea spune. Asta eram eu pentru ea, doar un prieten, dar Dumnezeu stie cat de mult am inceput sa tin la ea, fara chiar sa-mi dau seama. Insemna totul pentru mine si ea nici macar nu stia. Nu am putut sa-i spun niciodata sentimentele mele de frica sa nu o sperii si sa ii pierd prietenia. Eram pregatit sa ii accept refuzul, dar nu eram pregatit sa o pierd ca si prietena. Dar acum eram aici, inapoi in Forks, hotarat sa schimb asta, si cat mai repede...Eram nerabdator sa o revad, sa ii vorbesc si sa incerc sa ma aproprii cu adevarat de ea. Imi era dor de rasul ei, de timiditatea ei pusa in evidenta de o nelipsita roseata adorabila a obrajilor, care isi facea simtita prezenta de fiecare data cand se simtea rusinata, de ochii ei de un caprui inchis ca doua oceane de ciocolata, in care ma pierdeam definitiv, de parul ei moale de culoarea castanelor, imi era dor de EA...de....

-BELLA???



BPOV




-Bells, mancarea a fost excelenta...multumesc...dar serios...dute la Alice...distreaza-te...eu sunt in regula...ma descurc. In plus trebuie sa ma obisnuiesc, la sfarsitul verii, vei pleca la facultate...imi spuse Charlie batandu-ma peste umar...

Bells, asta eram eu...mai exact asta era porecla, parinteasca sa zic asa, data de tatal meu Charlie...

Cine sunt eu? Bella, fata sefului de politie din Forks, Charlie Swan. Am 18 ani, am terminat de curand liceul si in toamna plec la colegiu impreuna cu cea mai buna prietena a mea, Alice Cullen, care bineinteles, ma va omori, daca in jumatate de ora nu voi fi prezenta la ea acasa pentru petrecerea in pijamale, pe care a organizat-o.
Ma cunosc cu familia Cullen de cand ma stiu si mi-am petrecut copilaria cu cei trei frati...Fiind singura la parinti, am fost acceptata de mica in familia lor fara un motiv bine intemeiat. Astfel, chiar si astazi, eram o persoana nelipsita din rutina lor...Emmett era ca fratele mai mare pe care nu l-am avut niciodata...care m-a tinut de mana in prima zi de scoala...Edward a fost prietenul meu cel mai bun, nelipsit din adolescenta mea, fiind intotdeauna acolo sa ma protejeze de oricine, in timpul primilor ani de liceu, si Alice, bineinteles....

Mai tarziu, gasca s-a marit, Rosalie, o frumusete blonda a devenit iubita lui Emmett, in timp ce Jasper, fratele ei mai mic, i-a cucerit inima lui Alice. Erau niste persoane, intr-un cuvant extraordinare, iar cand eram toti impreuna era si mai si. Ne simteam ca o mare familie, si ne intelegeam foarte bine, legandu-ne o prietenie stransa. Nu-i nimic insa...vara a inceput, si ne vom revedea cu totii...ne vom distra de minune...Jasper si Rosalie erau deja in oras, iar Rosalie era logic si ea invitata la petrecerea in pijamale facuta de Alice...Mai lipseau doar Emmett si Edward...O bucurie imensa ma cuprinse numai cand ma gandeam ca ei trebuie sa ajunga in curand acasa. De ce eram atunci atat de panicata???

Simplu...Edward venea in sfarsit acasa...Numai la gandul asta...picioarele incepeau sa imi tremure involuntar cuprinsa fiind de o emotie puternica ce ameninta sa puna stapanire pe mine din ce in ce mai des, De cand aflasem de intoarcerea baietilor eram agitata, bucuroasa, visatoare, tot felul de stari alternau in capul meu, pastrandu-ma departe de realitate, cu un singur nume in gand Edward. Imi fusese atat de dor de el, cu atat mai mult cu cat eram indragostita de el de cand ma stiu. Iubeam totul la el, de la ochii verzi naucitori, pana la parul, vesnic dezordonat, si la zambetul seducator care facea victime constant. In doua cuvinte, baiatul perfect, pe care eu, Bella Swan, il admiram pana la obsesie. Eu, fata monotona, impiedicata (ma mir cum mai sunt inca in viata, presupun ca cineva acolo sus, ma iubeste si are in continuare grija de mine), cu un ten mult prea alb, dupa parerea mea, pentru parul meu saten-inchis, mica de statura, timida, tacuta eram indragostita de Edward Cullen. Eram nerabdatoare sa-l revad, desi, in acelasi timp, eram constienta, cat de greu va fi pentru mine sa fiu in prezenta lui, sa ma prefac ca il vad numai ca pe un prieten.

Am urcat in masina mea, dand drumul la radio, inainte de a porni din loc si a conduce spre casa Cullen-ilor, hotarata ca in seara asta sa ma distrez si sa nu las nimic sa ma distraga de la petrecerea in pijamale. Melodia Still the one a lui Shania Twain...nu prea ma ajuta insa.

-Bella, in sfarsit ai ajuns!!! Incepusem sa-mi fac griji…spuse Alice…aparand in usa…

-Gata pentru petrecere? intreba Rosalie din spate…si mai entuziasmata.

-Sa-i dam drumul, am raspuns cu un mic zambet si le-am urmat pe amandoua in camera lui Alice, sperand ca nu isi vor da seama de lipsa mea de chef...
O ora mai tarziu, eram toate in pat, Alice facand pedichiura lui Rosalie, iar Rosalie facand pedichiura mie. Era ciudat, dar ne simteam bine impreuna si radeam neincetat.

Intr-un final, am inceput pur si simplu sa vorbim fiind asezate toate comod pe patul imens al lui Alice.

-Rosalie, cum este sa fii logodita, cu fratele meu Emmett? intreba Alice.

-Este tot ce mi-am dorit vreodata, raspunse Rosalie, privindu-si fericita inelul de logodna. Era superb, din aur alb, incrustat cu o pietricica mica, albastra. Dar tu, esti fericita, cu Jasper?

-Este cel mai dragut baiat, pe care l-am cunosc si il iubesc la nebunie...Ma consider norocoasa ca l-am intalnit.

-Bella, nu iti este dor de Edward?

-Sigur ca da, Alice, ce intrebare e asta? Tie nu iti este?

-Bella...nu incerca sa ma duci de nas. Sa nu crezi ca eu si Rose nu ne-am dat seama cat de innebunita esti dupa fratele meu. De cand a plecat, tu nu ai mai fost aceeasi. Ai refuzat toti baietii care s-au apropiat de tine in timpul liceului, ai tinut legatura cu el dar nu indeajuns, si sa nu crezi ca nu stiu de pozele cu el pe care le ai ascunse in camera ta. Dar stii ce ? Sincer, eu cred ca si el te place dar asta ramane de vazut.

Inghetasem. Si eu care credeam ca asta e micul meu secret. Perfect Bella, esti ca o carte deschisa. Dar nu am mai apucat sa raspund, pentru ca in secunda urmatoare am auzit vocea lui Emmett. Rosalie si Alice au sarit imediat din pat, grabindu-se sa ii intampine. Eu am ramas impietrita, inima batandu-mi atat de tare, incat credeam ca o sa-mi iasa din piept iar gandurile mele erau din ce in ce mai invalmasite.

-A venit Edward, mi-am soptit, trezindu-ma din reverie, si impleticindu-ma inspre sufragerie.

Am coborat scarile, mai incet de data asta, vazand toata familia adunata intr-o stare de veselie molipsitoare si atunci l-am vazut. Mai frumos ca niciodata, era Edward. Pentru un moment, timpul s-a oprit pentru mine si simteam ca nu pot sa fac altceva decat sa ma uit pierduta la el.

-BELLA???