Trecusera aproape 2saptamani de cand primisem instiintarea de la Paris, si aproape o saptamana de cand i-am informat in raspuns ca nu le pot onora invitatia. Poate era ciudat, dar nu aveam absolut nici un regret, timpul petrecut in schimb cu Bella, fiind de fapt tot ceea ce aveam nevoie. Ma simteam impacat.
Eram in drum spre casa acum, nerabdatori sa ajungem. Hoinarisem cu Bella toata ziua prin oras si acum ne intorceam. Trebuia sa ne reintalnim cu ceilalti si eventual sa mergem din nou in club in Port Angeles. Nu aveam un plan in minte, dar cert era faptul ca nu vroiam sa stam in casa in seara asta. Bella era langa mine, tinandu-mi mana intr-a ei, uitandu-se pierduta pe geam. Chiar si acum dupa aproape 4luni de relatie, eram mai indragostit de ea ca oricand. Nu mai era mult si incepea facultatea. Vacanta se apropia de final. Fusese una din cele mai placute perioade din viata mea, daca nu poate chiar cea mai placuta. Eram mai mult decat pregatit acum sa ma intorc in Seattle. Cum se putea altfel, acum cand toata gasca se va reuni la facultate, acum cand nu ma intorceam singur ci de mana cu sufletul care imi completa fiinta, fata care imi lumineaza in fiecare zi negura existentei mele, sufletul meu pereche? Imi si imaginez ce distractie va fi cand micul nostru grup compact, va domina cu siguranta atmosfera din campusul studentesc. Cu un petrecaret ca Emmett in randul baietilor si cu o maniaca de shopping ca Alice in randul fetelor, eram indreptatit sa cred ca distractia va fi garantata, dupa cum va puteti imagina.
Ca de obicei, pentru perioada asta in Forks, ploaia isi facea aparitia aproape in fiecare seara, iar ziua de astazi nu era o exceptie de la regula. ERAM DEJA LA AMURG… Soseaua era deja uda, picurii de ploaie stropind usor parbrizul. Am dat drumul la stergatoarele de parbriz si mi-am intors iar privirea asupra Bellei, zambindu-i cu toata dragostea pe care eram in stare sa o arat intr-un zambet. La vederea lui, ochii ei se marira vizibil de bucurie, iar nelipsita roseata din obraji isi facu din nou aparitia. Doamne cat o iubeam pe fata asta.
Conduceam cu o viteza mai mica decat de obicei, numai de dragul ei, si ajunsesem chiar sa ma obisnuiesc asa. Ma schimbasem total de cand ingerul meu imi completa existenta si nu imi parea rau. Eram mai atent, mai cumpatat, invatasem sa pretuiesc mult mai mult persoanele si lucrurile care ma faceau fericit, invatasem sa-mi controlez gelozia care nu facea altceva decat sa raceasca o relatie si multe altele; eram altul si toate astea numai datorita EI. Vroiam in fiecare zi sa fiu mai bun pentru ea si sa-i demonstrez asta cu fiecare ocazie care mi se ivea, chiar daca ea sustinea sus si tare ca ma iubeste oricum….
Am oprit stergatoarele si m-am concentrat iar asupra volanului. Eram la doua strazi departare de casa mea, padurea din Forks incepand sa se arate timid de o parte si de alta a drumului cand atentia mi-a fost captata de o masina care se vedea in departare de pe banda cealalta, de pe partea stanga. Farurile ei ma orbeau si deodata ea isi mari viteza. Ce inconstienti, mi-am spus mental, nu se gandeau deloc la pericol. M-am uitat iar la Bella numai pentru a vedea ca si atentia ei fusese atrasa de acelasi lucru. Dupa cateva secunde insa totul s-a schimbat intr-un mod dramatic. Viteza masinii a crescut simtitor, scartaiturile cauciucurilor auzindu-se foarte clar. Ce naiba se intampla? Dar nu am mai apucat sa ma gandesc prea mult, pentru ca raspunsul era mai mult decat evident. Oricine era la volanul acelui autovehicul, care era acum foarte aproape de noi, pierduse iremediabil controlul volanului, din cauza vitezei si a soselei ude care nu ajuta cu nimic.
Deodata totul a luat o intorsatura fatala; totul in continuare s-a petrecut cu viteza luminii. Masina de culoare neagra a intrat in viteza pe contrasens, venind amenintator inspre noi, traversand linia de demarcatie dintre benzi, din stanga in partea noastra dreapta. Am incremenit, corpul fiindu-mi blocat pe moment de frica. Ce era de facut? Mai aveam cateva secunde… Dumnezeule… Era imposibil sa mai evit impactul. Si cu toate astea, poate chiar atat de aproape de moarte aveam in minte un singur gand, o singura persoana mai exact… Nu!!! La dracu, nuuu!!! Nu ea. Omoara-ma pe mine Doamne, ia-ma pe mine nu pe ea…Asta este tot ce iti cer… Te rog…
-Edward… tipa Bella… Edward… masina… ai grija, vine inspre noi… Nuuu!!!… Nuuu!!!
Fara sa mai pierd timpul am tras cat de tare am putut de volan in partea dreapta pentru a ma departa pe cat posibil de ceea ce oricum avea sa se intample. Mintea mea era incetosata de panica ce ameninta sa ia controlul asupra mea dar instinctul de supravietuire era mai puternic de data asta, slava Domnului. Spre fericirea mea, pe marginea noastra de drum nu era inca nici un copac. Cu toate astea, totul parea in zadar, pentru ca mi-am vazut soarta pecetluita numai in cateva secunde. Nu mai aveam decat un singur lucru de facut… pana nu era totul prea tarziu… Bella, iubito, Bella… am continuat mental dupa care m-am intors cu tot corpul inspre ingerul meu. Simteam nevoia sa o protejez mai mult decat orice chiar si cu pretul vietii, si nu imi parea rau, ba chiar as fi fost fericit daca prin moartea mea as reusi sa o salvez pe ea.
Este ciudat poate cum in momentele critice ale vietii iti dai seama de niste adevaruri existentiale, pana atunci demult uitate sau ignorate. Cat de multe lucruri vezi mult mai clar atunci cand viata iti este in pericol, cat de important pare atunci sufletul celuilalt de langa tine si cat de neinsemnat pare tot ceea ce tine de propria ta persoana. La mine asa stateau lucrurile acum. TOTUL ERA PENTRU EA; trebuia sa o protejez fara dar si poate… Persoana mea, era acum total insignifianta pentru mine… Salveaz-o Doamne, te implor…, m-am rugat in gand, dupa care am acoperit-o cat de mult am putut cu tot corpul meu, strangand-o puternic la piept.
Am auzit imediat impactul fatal, din partea portierei mele, zgomotul asurzitor. Ne lovise din plin, geamul facandu-se tandari iar masina noastra fusese impinsa in sant cu o forta colosala, si imediat am simtit durerea, agonizanta durere. Era groaznica, dar totusi atat de eliberatoare. Oare asta era de fapt moartea? Se presupune ca ea ar trebui sa fie infricosatoare, necrutatoare si totusi… eu eram linistit, mai linistit decat am fost vreodata… Cumva pentru ca EA era cu mine? Cu siguranta asta era motivul. EA ERA ESENTA TUTUROR LUCRURILOR… ACUM VEDEAM ASTA ATAT DE BINE… TOTUL ERA ATAT DE CLAR… In suferinta si agonia mea, eram totusi aproape sigur acum ca ea va putea supravietui cumva; era ca o presimtire.
Asta era tot ce mai conta; Bella va putea continua chiar si fara mine. Este puternica: va putea trece de toate astea intr-un final, si incet isi va putea vedea de viata in continuare, isi va putea gasi fericirea. A fost, este si va fi o femeie extraordinara, intr-o zi o mama excelenta. Cu toate astea in gand, ma simteam chiar usurat si incet-incet am renuntat, am incetat sa mai lupt cu durerea care ma coplesea, eram incapabil, durerea era deja ceva de domeniul trecutului… Mai conta oare ceva? Sau era deja prea tarziu? Cine stie?
TE IUBESC BELLA… a fost ultimul meu gand dupa care m-am afundat
adanc in intuneric…
***
Falling asleep
Dreaming of you angel
Broken wings
I can’t believe
The tears in my eyes as you leave
***
I'm loosing my baby,
I'm loosing my all
She's taken my heart and my soul
PLEASE SOMEBODY HELP ME,
AND SEND ME TONIGHT,
AN ANGEL TO STAY BY MY SIDE.
(Falling asleep-Morandi)
BPOV
Masina se apropia de noi cu o viteza uluitoare. Ratiunea mea cedase. M-am simtit stransa de bratele lui puternice si cu tot tragicul situatiei ma simteam totusi in siguranta. Dar imi era groaznic de frica pentru el, pentru faptul ca isi risca viata pentru mine. Oare nu se gandea deloc la consecinte? Eu nu as putea trai niciodata impacata cu gandul ca a patit ceva din cauza mea… niciodata…
-Ed-Edwaaard…, am soptit plangand in tricoul lui, dar am simtit bratele lui strangandu-ma si mai puternic, respiratia lui facandu-si ritmic drumul pe crestetul capului meu.
Impactul care a urmat a fost ametitor si foarte puternic. Cu toate astea, nu simteam decat pieptul soarelui meu, care ma acoperea intru totul. Lacrimile imi curgeau necontenit pe obraji in timp ce aroma corpului sau imi inunda narile. De ce Doamne? Ajuta-ne te rog!!! Nu fusesem niciodata o fire prea religioasa, dar acum era un caz disperat. Si nu ma rugam pentru mine… nu nicidecum… ma rugam pentru el… Am simtit cum corpul lui ma apasa din ce in ce mai puternic, lasandu-ma aproape fara suflare dar si forta cu care am fost trantita practic cu tot cu el peste mine in portiera din partea mea, lovindu-ma destul de tare la spate si deodata parca timpul s-a oprit in loc. Totul se sfarsise…
O liniste suparatoare, infricosatoare s-a lasat peste noi. Panica si durerea ma amortisera complet, dar nu indeajuns de tare incat sa nu observ cu groaza ca stransoarea LUI a devenit din ce in ce mai slaba, lasandu-mi corpul tot mai neprotejat, mainile lui cazand, alunecand incet pe langa mine, capul lui cantarind greu pe umarul meu intepenit acum de durere. EDWAARD?!?!?!
***
SI EU MA INALT SPRE CER
SI SIMT CA TE LAS INGERUL MEU
CAND PLOAIE VA FI PE PAMANT
TU VEI STI CA DESPRE TINE CANT
CAND SOARE VA FI PE PAMANT
TU VEI STI...
(Despre tine cant-Dan Balan =EPOV)
***
M-am trezit ametita cu o durere surda la cap, la maini, spatele ma ardea. Auzeam diferite voci in fundal, dar totul era mult prea departe parca, nu reuseam sa ma concentrez atat de tare incat sa pot auzi pe cineva. Simteam totusi agitatie in jurul meu… Asta era bine totusi…nu? Inseamna ca nu eram singura, inseamna ca cineva poate avea grija de el… de noi… de… EDWARD???… Edward???, unde este el?!?!?
Am depus un efort considerabil si am reusit in sfarsit sa deschid ochii cu greutate. Vedeam in ceata, iar luminile salvarii in noapte ma orbeau… Am reusit totusi sa disting in intuneric, figura lui Charlie la capataiul meu; eram cred pe o targa… Nu ma puteam misca… nu puteam vorbi… Tatal meu se uita la mine cu lacrimi in ochi, speriat cum nu l-am mai vazut niciodata. Imi era mila de el, si ma simteam oarecum vinovata. El era un om foarte echilibrat, nu se pierdea deloc cu firea, iar acum parea schimbat la 180de grade. Inseamna ca asta era de rau, foarte rau… am inghitit in sec in timp ce gandurile sumbre imi invadau mintea.
-Bella, slava Domnului, te-ai trezit, Bella… plecam acum la spital… rezista… a intrerupt el tiuitul din urechile mele cu vocea lui, intrand parca in priza cand ma vazu ca imi revin, dar nu am mai avut puterea sa-l urmaresc, pentru ca atentia mi-a fost trasa in jos de soseaua incarcata de cioburi de sticla, bucatele de metal, SANGE… nuu… Edward… unde e…??? continuam in gand, in continuare fara sa pot vorbi…
Atunci am vazut… la aproximativ 10metri de mine era o alta targa, inconjurata de paramedici, de… Carlisle??? Tacerea fu brusc intrerupta de unul dintre asistenti, care inchidea acum fermoarul la sacul in care se parea ca adapostea un cadavru. M-am cutremurat involuntar.
-Saracul de el, s-a dus. Pacat, atat de tanar, imi pare rau doctor Cullen, spuse barbatul de varsta mijlocie cu regret in glas. Inima mi s-a strans. Carlisle a plecat infrant de langa cadavru, si s-a intors inspre mine cu lacrimi in ochi. In acel moment ratiunea mea a cedat definitiv. Nuuu, nuuu se poate… Edward…NU EL!!! Am inceput sa tremur necontrolat, simteam ca imi pierd controlul.
-Bella, linisteste-te, Bella, te rog, tipa Charlie la mine, dar deja vedeam totul in ceata. Fara sa-mi dau seama am reusit sa gasesc suficienta forta in glas pentru a putea tipa… Era exact eliberarea de care aveam nevoie… Aveam impresia ca ajunsesem la limitele nebuniei…
-Edward… nuuu… nu el… te rog… nuuu… O Doamne… nuuu… te rog!!! tipam in noapte incercand din rasputeri sa ma eliberez din curelele care ma tineau, de masca de oxigen care ma incomoda.
-Bella, gata, te rog…
-Nuuu,,.. nuuu… DE CE EL??? De ceee? Nuuu…tata, te rog… nuuu!!!… El a vrut sa ma protejeze pe mine, nu intelegi???… DE CEEE? Nuuu… Doamneee… Numai din cauza mea!!!... lacrimile imi curgeau in continuu, nu ii mai auzeam pe cei din jur, ma izolasem in propria lume. LUMEA MEA FARA EDWARD!!! Iadul pe pamant… Durerea era insuportabila. Urma sa am un atac de panica violent.
-Bella, gata!!! Carlisle ajuta-ma, te rog… Ce se intampla cu ea? tipa Charlie, dar ingrijorarea lui nu mai ajungea pana la mine, nimeni nu ma mai putea salva, nu acum cand sufletul imi era pierdut.
-TE IUBESC EDWARD, am soptit printre suspine dupa care am lesinat in spasme, imbratisand intunericul aproape cu bucurie. Orice era mai suportabil decat cruda realitate…
***
Ieri aveam asa mult timp
Sa-ti cer iubire fara sa-ti dau nimic la schimb
Azi cand totu-i prea tarziu
Nu mai pot sa-ti vorbesc
Dar iti scriu
Ieri iti ceream comori
Sa stai cu mine pana cand tu o sa zbori
Azi ti-as cere doar minuni
Sa pot macar sa-ti mai spun...ramas bun...
Mai ramai putin
Mai ramai te rog...
Mai ramai...te rog...
RAMAI PANA MAINE
*
(Mai ramai-Adela Popescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu