Eram pierdut in intuneric… Imi era frig, si ma simteam singur… Eram mort? Daca eram mort atunci de ce ma simteam infrigurat sau de cat timp eram asa? Eram in iad? Imposibil… Iadul arde, nu ingheata. Si totusi ma simteam ca un mort, ma simteam rau, incapabil sa ma misc, sa gandesc, sa traiesc. Cine eram, unde eram, de ce eram asa? Atatea intrebari dar eu ma simteam atat dar atat de obosit, iar in starea in care eram nu puteam sa ma gandesc la nimic. Era cred eu ceva mai rau decat moartea, pentru ca viata sau moartea sunt doua lucruri existentiale, clar definite, iar eu presupun ca eram la granita dintre ele, ca intr-un purgatoriu, menit sa adanceasca suferinta dintre cele doua stari, locuri diferite: rai si iad.
Eram intr-o lupta continua, pe care simteam ca o pierd dramatic, fiind practic incapabil sa schimb ceva… Prin urmare, ma resemnasem de mult si imi asteptam cu disperare sfarsitul, mai exact sfarsitul acestui chin, acestei stari ciudate pe care nu o intelegeam, nu o stapaneam deloc si pe care ajunsesem sa o detest.
In tot acest intuneric al necunoasterii care ma inspaimanta enorm, simteam totusi lipsa acuta de ceva, a cuiva poate? Cine stie? Era o senzatie extrem de ciudata; nu stiam bine nici macar cine sunt eu si deja creierul meu, sau inima mea cred, se gandea deja la altceva, cauta parca ceva in mod disperat. Era posibil?!?!?
***
SHOW ME THE MEANING OF BEING LONELY
IS THIS THE FEELING I NEEDTO WALK WITH?
TELL ME WHY
I CAN’T BE THERE WHERE YOU ARE
THERE’S SOMETHING MISSING IN MY HEART
(Backstreet Boys-Show me the meaning of being lonely)
***
Adancit in continuare in neant, obosit de propria mea stare, am fost pur si simplu uluit de caldura pe care o simteam deodata. Ce se intampla? Corpul meu a inceput sa vibreze incet, raspunzand acelei calduri care venea de undeva departe, foarte departe, dar totusi atat de puternica. Era caldura unei atingeri, PRIMUL IMBOLD PE CARE TRUPUL MEU ACCEPTA SA IL PRIMEASCA DUPA ATATA TIMP DE INACTIVITATE. Era ca si cum vedeam luminita de la capatul tunelului, eram aproape speriat, de senzatiile cu care trupul meu incerca sa se acomodeze. Era ciudat, era ca si cum un om s-ar naste pentru a doua oara, fapt pentru care ar invata din nou lucrurile de baza: sa vorbeasca, sa mearga, sa manance, SA TRAIASCA, asta era?!?!?
Da, asta era!!!. CORPUL MEU SE TREZEA LA VIATA… Cum era posibil? Nu stiam ce se intampla, eram absolut naucit de intorsatura lucrurilor, totul era atat de intens, de incredibil, dar se pare ca spre deosebire de mine, corpul meu cunostea mult mai bine acea persoana, daca ii raspundea in asa un fel. Ma simteam infrant, vinovat ca nu imi puteam aduce aminte cine era, ca nu imi puteam pune mintea in functiune pentru a afla mai multe, eram prea slabit. Oricine era insa acea persoana, ERA CU SIGURANTA UN INGER, un inger care isi facuse pesemne mila de mine si care ma scosese din iadul intunecat si rece, care pusese stapanire pe mine de nu stiu cat timp. Deja imi imaginam un inger de fata, cu bucle inchise la culoare, un inger trist acum la vederea mea, indurerat de inima mea ce parea acum de gheata, de o frumusete nepamanteana, care imi alina sufletul, durerea launtrica insuportabila, pustiul ce ma coplesea cu simpla prezenta a inocentei si a bunatatii ei nemasurabile. Oare de ce aveam in minte o idee deja formata a acestui inger, de ce mi-l imaginam asa, si nu altfel? De ce aveam in minte o imagine atat de familiara?
Peste cateva secunde insa, totul s-a schimbat radical, devenise mai clar ca niciodata, era ca si cum s-ar fi risipit o ceata imensa, lasand locul soarelui si a cerului liber cu nori pufosi. Vocea acelui inger aproape ca m-a izbit cu puterea pe care o genera in sufletul meu, cu ecourile pe care le provoca in inima mea, atat de cristalina, atat de suava.
-Edward, trezeste-te puiule te rog, pentru mine. Te iubesc…
***
WHEN I’M WITH YOU
EVERYTHING SEEMS BETTER
NOW I KNOW
I SEE IT ALL TODAY
WE WERE MEANT TO BE TOGETHER
I’M IN PAIN WHEN YOU’RE AWAY
&
Come on and save me, I’m loosing my touch
Day after day, cause I miss you so much
Come on and save me, I’m loosing my mind
Waiting and waiting, for you to be mine
COME ON AND SAVE ME
FROM ME…
(Morandi-Save me)
BPOV
M-am trezit ametita, intoxicata la propriu de medicamente, simtimdu-mi pana si saliva amara. M-am uitat la ceasul de langa mine 2:11. Slava Domnului ca nu am dormit prea mult. Acum era timpul potrivit. Pe parcursul noptii imi fusesera scoase perfuziile, masca de oxigen fiind singura care ma mai tinea in loc. Am incercat cu greu sa ma misc, dupa ce am scapat de masca, incercand din rasputeri sa-mi fac trupul sa raspunda la comenzile pe care i le dadeam. Durerea ma sageta din toate partile facandu-mi incercarile de a ma misca aproape imposibile, dar nu aveam de gand sa renunt, nu acum. El avea nevoie de mine, stiu sigur asta.
M-am ridicat cu greu in fund, si am dat patura care ma acoperea la o parte, in incercarea de a-mi elibera picioarele. Am tresarit, cand am vazut vanataile si zgarieturile adanci pe care le aveam pe coapse, pana jos inspre genunchi, un fior de gheata trecand prin tot corpul meu, la amintirea oribilului accident din acea noapte.
Am coborat picioarele incet, dupa care am incercat sa imi pun toata forta in ele, pentru a ma putea ridica din pat. Proasta miscare, aveam picioarele ca niste jeleuri, din cauza inactivitatii din ultimele zile si imi era groaznic de greu sa ma concentrez la fiecare miscare pe care trebuia sa o fac. Dezechilibrandu-ma, m-am prins de marginea patului, cazand aproape in genunchi, din nou durerea preluand controlul. Se pare ca aveam mai mult decat niste coaste rupte… ceva nu era bine… dar sincer nu imi mai pasa. Vroiam sa ajung la el.
M-am ridicat de jos incet, tremurand, ajutandu-ma de tablia patului, si am inceput din nou sa-mi tarai picioarele greoaie, ajungand astfel pana la jumatatea camerei, tinandu-ma si sprijinindu-ma de tot ceea ce puteam. Am ajuns in cele din urma la usa, deschizand-o usor, si am scos discret capul pe usa. Trebuia sa fiu cu bagare de seama, ca nu cumva sa ma vada cineva. Carlisle si toti ceilalti imi interzisesera cu inversunare sa ma scol din pat, dar sa mai si merg prin spital de una singura, era ceva total iesit din discutie. Am iesit din salon, respirand greu, din cauza oboselii si durerii care era din ce in ce mai mare. Incercand sa ignor toate astea am pasit in holul spitalului, incercand sa ma orientez in spatiu. El era din cate stiu la terapie intensiva la un etaj mai sus, exact deasupra mea. Sprijinindu-ma cu greutate de pereti, incomodata si de roba de spital in care eram imbracata si care imi era un pic prea mare, m-am indreptat spre liftul spitalului, dar in momentul acela, am auzit pasii asistentei de garda. La naiba! Fortandu-ma mai mult decat trebuia, m-am dus in directia opusa, indreptandu-ma spre scari.
Am ramas nemiscata, lipita cu spatele de perete, in timp ce urmaream asistenta cum se departa acum de mine, fara sa ma vada. Simteam cum inima imi bubuia obositor de tare, respiratiile mele devenind greoaie, dar nu ma puteam opri, nu acum. La naiba… Eram nevoita sa urc un intreg etaj. Am urcat cateva trepte, sprijinindu-ma cu amandoua mainile de balustrada, incercand din rasputeri sa nu imi pierd echilibrul. Ironia sortii: Edward, aproape moare, incercand sa ma salveze din accident iar eu, cad pe scari in spital. Mi-am scuturat capul la gandul sumbru si am incercat sa-mi reiau activitatea de mai devreme.
Cu eforturi aproape supraomenesti, am ajuns la etajul superior, vazand numarul de la salonul lui. Bucuria si emotia luasera locul oricaror alte stari. Aveam sa il vad in sfarsit. Am deschis usa salonului cu numarul 25 si am intrat incet inauntru, incercand sa nu fac prea mult zgomot. M-am intors inspre patul si aparatele din camera si atunci l-am vazut.
Soarele meu, se vedea palid, fragil dintre cearceafuri, cu o culoare aproape cadaverica a corpului. Era atat de diferit incat m-am speriat, bandajat la cap, la mijloc, in jurul coastelor, cu fata lui frumoasa, patata acum de niste vanatai serioase, cu multiple contuzii pe fata si pe maini. M-am apropiat incet de patul lui, sprijinindu-ma de tablia acestuia. I-am mangaiat usor fata, pungile formate in jurul ochilor, fiind surprinsa de cat de rece era. Mi se frangea inima vazandu-l asa, era prea mult, ma simteam atat de neputincioasa.
-Buna, puiule, am venit la tine, i-am soptit, concentrandu-ma pe fata lui usor umflata. Stiu ca este cam tarziu… dar de abia acum am reusit sa ajung, am continuat cu vocea tremuranda, dupa care i-am sarutat fruntea. Daca m-ar vedea Carlisle acum, probabil ca m-ar omori la propriu stii? Dar nu imi pasa, fac orice pentru tine, asta si mult mai multe... am continuat in soapta dominand usor zgomotele provocate de aparate.
Soarele meu poate ca isi pierduse un pic din stralucire, dar chiar si acum reusea sa incalzeasca cu razele lui obosite toate ungherele sufletului meu. I-am luat o mana intr-a mea, cu cealalta mana, continuad sa ii dezmierd fruntea si sa ii aranjez firele rebele de par, care ieseau neascultatoare de sub bandajul care ii venea pana la frunte si m-am aplecat pentru a-l saruta usor pe buze. Erau atat de reci.
-Edward, iti aduci aminte de copilaria noastra, cat de fericita si de lipsita de griji a fost? Iti amintesti iubitule, nu-i asa? am continuat in soapta, apropiindu-ma incet de el, avand grija la toate perfuziile lui, si la firele care il legau de aparate. M-am asezat usor in pat langa el, sleita de puteri, dupa care am incercat sa il strang usor, incercand cu tot dinadinsul sa ii pot incalzi macar un pic trupul inert.
-Iti amintesti, cand te-am sarutat pentru prima data?, am soptit cu vocea sparta, la amintirea acelui moment inocent din trecut. Aveam 4 ani, iar tu 6… Ai fugit mancand pamantul de rusine, dupa ce am sarit practic pe tine atunci, iti dai seama? S-au cam schimbat lucrurile acum, nu? am ras incordat, in timp ce ii mangaiam usor bratul rece, simtindu-i pulsul dureros de slab si fragil cu buricul degetelor. Am inceput sa plang, nu ma mai puteam controla. Realitatea cruda, ma dezarma din punct de vedere psihic. Nu eram in stare sa o accept, nu concepeam asa ceva. Linisteste-te Bella, lucrurile nu vor ramane asa, el va lupta pentru el, pentru mine, pentru amandoi… L-am sarutat usor pe obraz dupa care m-am cuibarit si mai comod langa el.
-Mai tii minte cand ne jucam impreuna in curtea din spatele casei tale? Sau cand ai incercat sa-mi demonstrezi ce puternic esti, sarind din casa ta din copac direct jos? Spuneai ca ai abilitatile unui vampir… si ca poti rezista oricarui tip de impact… Iti amintesti? Ai lesinat atunci, iar Carlisle nu ne-a mai lasat niciodata sa vedem filme de groaza, spunand ca au o influenta proasta asupra noastra… am continuat printre suspine. Erai atat de adorabil cand incercai cu orice pret sa ma impresionezi. Eu te-am iubit insa de cand ma stiu Edward, nu aveam nevoie de prea multe gesturi de afectiune din partea ta, tu esti soarele meu, intotdeauna ai fost.
O caldura stranie si un tremur usor, imi strabatu corpul, o durere profunda in cosul pieptului, impiedicandu-ma sa respir. Am inceput sa tusesc dureros, dar am incercat sa ignor totul si sa ma concentrez iar asupra lui.
-Sa stii ca m-am speriat foarte tare atunci, desi stiam ca nu este totusi nimic grav. Ba chiar credeam ca te joci, ca te prefaci stiind foarte bine, ca asta era unul din jocurile tale preferate din copilarie. Iti placea sa atragi atentia asupra ta, inca de pe atunci, si te prefaceai inconstient, generand reactii comice la Esme care intra in jocul tau, si te gadila usor, pana ce te dadeai de gol. Iti mai aduci aminte iubitule? Lacrimile mele continuau sa imi strabata obrajii patand cearceaful, iar chinuitoarea mea tuse reveni. Am inceput sa ametesc foarte tare, valuri de greata strabatandu-mi puternic trupul si asa epuizat, si mi-am asezat capul usor pe pieptul lui.
-Spune-mi ca si acum te joci cu mine, Edward, ca in copilarie. E unul din jocurile tale, asa e? Ai castigat puiule, ai castigat, m-ai pacalit, acum trezeste-te te rog, te implor, te rog nu ma lasa singura- am soptit in continuare, cu un glas gatuit de durere si cu lacrimi amare- te rog trezeste-te, nu te mai juca cu mine.
Am inceput sa tusesc din nou, de data asta mult mai tare, si mi-am pus mana la gura, in incercarea de a ma linisti, si de a trece peste senzatia de arsura care imi strabatea intregul corp. M-am uitat la mana mea, cu stupoare ca sa vad ca era patata de sange… sangele meu… la naiba… Mi-am adus aminte de avertismentele lui Carlisle; se pare ca intr-adevar nici starea mea nu era una buna. Spre deosebire de alte dati insa, acum nu eram oripilata la vederea sangelui, ba chiar linistita, fericita ca eram langa Edward… Groaznic de ametita luptandu-ma cu greata si ţiuitul puternic din urechi, mi-am asezat din nou capul pe pieptul lui, memorandu-i si simtindu-i fiecare bataie a inimii, si puteam sa jur ca era un ritm usor mai repezit. Am zambit multumita, de soarele meu, asteptand intunericul sa ma ia in stapanire.
-Edward, trezeste-te puiule te rog, pentru mine, da? Te iubesc… am soptit cu ultimele forte, pleoapele inchizandu-mi-se doborate de oboseala si boala. Eram linistita, acum ca il vazusem pe el, nu imi mai doream nimic altceva. Nu stiu de cat timp eram cu el, covrigita la pieptul lui, osciland intre durere si inconstienta, dar peste ceva timp, am auzit in surdina niste pasi grabiti in salon.
-Dumnezeule!!! Doctor Cullen, veniti repede, va rog!!! am auzit glasul disperat al unei femei, dar nu am mai putut face nimic, pentru ca m-am afundat in intuneric, slabita de durere, dar totusi fericita.
***
Vreau s-alung durerea
Din sufletul tau stins,
Vreau sa simt caldura ta.
In lumea nebuna, ia-ma de mana
Doar o clipa sa te am.
Nu-mi lua curajul
Sa lupt cu noaptea grea
Tot ce am e inima.
Zambetul dulce lacrimi aduce
Da-mi putere sa mai pot iubi.
Vreau sa cred ca visul
Curand se va implini
Si-ntr-o zi vei reveni.
Asculta-mi chemarea, urmeaza-mi calea,
Pentru-o viata voi fi a ta.
O clipa doar
Sa mai pot visa
Sa pot ierta
Sterge-mi lacrima...
(Adela Popescu-O clipa)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu