1:30… Nu puteam sa adorm, ma foiam in continuu… Momentele petrecute in seara asta imi veneau constant in minte. Eram pur si simplu vrajita, visam cu ochii deschisi, rememoram senzatiile si emotiile traite cu cateva ore inainte si acum uite-ma aici. Eram in camera lui Edward, mai exact in patul lui unde ii era intiparit puternic parfumul, in patul care era mai mult decat comod, dar care fara el, era insa pustiu si rece.
Dupa ce am vizionat filmul, perechile s-au retras in camerele lor (Rosalie in camera lui Emmett si Jasper in cea a lui Alice), lasandu-ne pe mine si pe Edward intr-o situatie oarecum stanjenitoare. Ca de obicei insa, el a fost mai mult decat politicos si m-a lasat pe mine sa dorm in patul lui, in timp ce el a plecat in camera de oaspeti, fapt ce imi starnea si niste sentimente de vinovatie. Inafara de asta, insa se presupune ca totul era ok... si atunci de ce ma simteam trista? Ce intrebare stupida... Eram trista pentru ca ii simteam parfumul lui izvorand din asternuturi si el nu era aici langa mine, eram trista pentru ca ma simteam goala fara el si pentru ca aveam in minte amintirea vie a imbratisarii lui, a caldurii si electricitatii emanate de corpul lui. Nu era de ajuns?
Afara tuna zgomotos si ploua incontinuu. Urasc Forks-ul... Acum era imposibil sa mai adorm. Ma simteam singura si nu ma puteam linisti. M-am ridicat din pat cu gandul sa ma duc in bucatarie. Imi era pofta de un pahar cu lapte si daca aveam noroc, poate mai gaseam un pic in frigider. Nu de alta, dar cu un mancacios ca Emmett in casa nu se stia niciodata.
Am coborat incet pe scari, cu grija sa nu trezesc pe nimeni. La cat de impiedicata eram, nu vroiam sa risc inevitalul, si sa trezesc toata casa. Am deschis frigiderul, si am luat cutia de lapte. Yes! A mai ramas un pic si pentru mine. Va trebui sa-i multumesc lui Esme mai tarziu pentru ca a pus laptele la adapost sigur... Am baut cu pofta continutul cutiei, potolindu-mi setea, dupa care am decis ca era timpul sa ma duc inapoi in camera...
Inainte sa imi dau seama, m-am intors si m-am izbit violent de un alt corp uman. M-am speriat puternic si era cat pe ce sa-mi pierd echilibrul si sa cad pe spate, cand doua brate puternice m-au prins hotarat. Edward !
-Bella, esti bine ? intreba Edward cu o privire ingrijorata.
-Da, sunt bine. Multumesc. Doar ca m-ai speriat de moarte. Am raspuns eu inca tremurand de spaima.
Realizand asta, Edward nu a mai stat pe ganduri si m-a strans tare la piept, mainile alunecandu-i usor pe spatele meu de sus in jos, cu intentia de a a ma linisti. Numai ca la mine avea efect contrar. Dumnezeule! Linisteste-te Bella! Imi simteam inima batand frenetic, amenintand sa iasa din piept si, instinctiv, i-am raspuns la imbratisare, infasurandu-mi bratele in jurul lui vrand mai mult si mai mult. Nu ma puteam abtine. Ma simteam prea bine si protejata, si eram pierduta in ganduri dar cu toate astea, atentia mi-a fost brusc atrasa de el. La imbratisarea mea, a devenit un pic rigid, dar apoi s-a destins...putin cate putin... si incet a inceput sa respire sacadat. Asta era ciudat. Foarte ciudat! De ce se comporta asa? Eram doar eu aici, banala Bells... Atunci mi-am adus din nou aminte de episodul de mai devreme din bucatarie. Iremediabil, cadeam din nou in mrejele lui dar se pare ca, de data asta, si el dadea semne ca ar fi afectat. Nu stiu cat timp trecuse, dar nici nu ma interesa, ma simteam mult prea bine.....
-Bella... iubire... esti bine? imi sopti Edward in ureche, dupa care ma trase usor din imbratisare, privindu-ma intens, cum nu o mai facuse niciodata.
Ochii ii erau acum de un verde inchis, ardeau de intensitate, parca mocneau..... Capitulam, imi simteam inima stransa, si stomacul plin de emotii, ma simteam infranta, pierduta, fara nici un pic de forta in fata lui. Cine spunea ca fluturasii in stomac nu exista, se insela. Sa spunem ca existau, dar era vorba insa de o senzatie mult mai profunda, o senzatie violenta as putea spune. Nu eram bine, nu puteam fi, pentru ca trupul meu parea sa fie independent de ratiune, vroia mai mult, nu vroia sa se opreasca aici. Incepusem sa am nevoie disperata de atingerea lui, ca un dependent de droguri de substantele care il duc pe culmile extazului. O dulce dependenta, care era daunatoare corpului, cu efecte de natura fizica, insa in cazul meu, era vorba de ceva mai grav, era vorba despre o dependenta daunatoare inimii, sufletului, cu niste efecte mult mai puternice. Corpul se poate vindeca, dar sufletul niciodata. Ce era de facut, in cazul asta?
-Nu chiar... Cum mi-ai spus?
-Iubire, Bella, iubire... imi pare rau, dar nu mai pot sa ascund, spuse el, apropiindu-se atat de mult de mine, incat ii simteam respiratia coborand ritmic pe fruntea mea. Era o respiratie agitata, respiratie ce ma facea sa cred ca si el simtea mult mai mult decat arata sa se vada. Te deranjeaza? imi sopti in continuare, fixandu-ma cu privirea, facandu-ma sa ma indoiesc de sanatatea mea mintala. E un vis, Bella. Trezeste-te ! Nu e prima data cand ai un vis cu Edward. Dar totusi pare atat de real... Genunchii au inceput sa-mi tremure usor, ritmul inimii a inceput sa se accelereze vizibil, respiratia mea devenind zgomotoasa, din ce in ce mai asemanatoare cu a lui. Eram hipnotizata, pierduta in puterea cuvintelor lui.
Ratiunea nu ma mai asculta, pentru ca inima mea luase comanda. Daca este un vis, macar sa profit de el, mi-am spus in gand, raspunzandu-i rautacios constiintei mele, chiar daca realitatea de a doua zi va fi poate mai cruda ca niciodata. Era prima data cand se parea ca am un vis atat de intens. Era prea frumos ca sa ma opresc.
-Spune-mi ca te deranjeaza si ma opresc Bella, continua Edward, ingrijorat fiind ca nu ii raspund, hipnotizandu-ma din nou cu privirea. Dumnezeule! Barbatul asta nu glumeste... Ce ma fac? Spune-mi ca te deranjeaza cand ma apropii de tine Bella, spune-mi ca te deranjeaza sa te strang in brate, sa te ating usor, sa ma simti aproape de tine. Spune-mi ca te deranjeaza cand te fac sa rosesti, cand cu o simpla atingere fac ca inima ta sa o ia razna, sau cand te privesc cu o intensitate cum nu am mai privit pe nimeni altcineva... CA ACUM, Bella. Spune-mi ca te deranjeaza si iti promit ca ma voi opri si ca nu te voi mai aborda niciodata asa, incheie el, lasandu-ma fara cuvinte.
Ratiunea mea cedase definitiv. Nu mai eram aceeasi persoana, acum eram o persoana care gandea, daca se poate spune asa, numai cu inima. Nu mai puteam sa ma uit in trecut, la prietenia importanta a lui Edward pe care ma chinuisem sa o pastrez intacta atata timp, acum vedeam numai prezentul si, de ce nu, si viitorul totodata.
Era ciudat poate, cum viata unui om, poate fi monopolizata de o singura persoana. Poate nu era ceva normal, dar la mine anormalul era ceva normal si nu invers. In cazul meu, TRECUTUL, PREZENTUL si VIITORUL, intreaga mea viata de altfel, se contopeau perfect, in jurul unui singur factor, un factor esential: EDWARD. Oricat am incercat sa ascund, sa neg, acum era ceva evident. Nu ma mai puteam minti singura, era prea tarziu si era in zadar. Totul era clar acum. Edward era totul pentru mine si asta era tot ce conta acum, oricat de egoista ar fi aceasta gandire. Il iubeam si nu mai puteam ascunde asta cu nici un chip. Nu mai puteam ascunde si sincer nici nu mai vroiam. Trebuia sa incep sa-mi asum riscurile faptelor mele. Era timpul.
-N-nu... m-ma... deranjeaza... am ingaimat cu greu, cuvintele mele transformandu-se in niste soapte aproape indescifrabile. Dar stiam ca el le-a auzit, pentru ca, in cateva secunde, privirea i s-a luminat, lasand loc unui zambet timid in coltul gurii. Visam cu siguranta... La dracu!
-Bella.... sopti el, si se apropie tot mai mult de mine. Incet, isi lipi buzele de ale mele, imi linse cu limba buza de jos, facandu-ma sa tremur involuntar, gustand din savoarea lor, vrand si cerand mai mult. L-am acceptat fara ezitare si l-am lasat sa aprofundeze sarutul, sa ia controlul asupra gurii mele. Fara sa mai astepte, imi apuca talia si ma lipi de el, lichidand automat spatiul dintre noi. I-am raspuns si eu, ridicandu-mi mainile in jurul gatului lui, si afundandu-ma in parul lui. El ma strangea mai tare in brate, eu ii trageam capul mai aproape de mine dorindu-l si mai mult, el cerea tot mai mult, eu ii raspundeam mai hotarat, acceptandu-l in totalitate, dand astfel impreuna viata unui sarut intens, flamand, cu un ritm unic, ritmul nostru. Era ca si cum intreaga noastra viata depindea de sarutul acesta, ne aprofunda nevoia de celalalt, facandu-ne sa ne pierdem unul in bratele celuilalt.
Intr-un final, din cauza lipsei de aer, am intrerupt sarutul cu un geamat, dar am regretat insa imediat ca s-a sfarsit mult prea repede pentru mine. Si-a rezemat fruntea de fruntea mea, lasandu-mi spatiul necesar. Respiram amandoi dureros de zgomotos, acomodandu-ne incet cu tumultul de senzatii noi aparute. Eram fara cuvinte. Nu stiu cat timp am stat acolo, nemiscati, unul in bratele celuilalt..... Nu visam! Nu visam ! Edward era aici cu mine, si nu mai vroiam sa-i dau drumul.
-Nu ma lasa singura, te rog, nu in noaptea asta, am spus ridicandu-mi privirea la el si tinandu-mi mainile in continuare stranse, in jurul gatului lui...
-Niciodata, iubito, niciodata nu te voi mai lasa singura.... mi-a raspuns, aplecandu-se iar spre fata mea, sarutandu-ma inca o data, cu si mai multa pasiune. Ma facea sa ma simt vie cu adevarat. Era ca si cum as fi fost pentru mult timp adormita, iar acum eram trezita la viata si toate astea, datorita lui, trecutul, prezentul si viitorul meu totodata.
Peste cateva clipe, m-a luat in brate, purtandu-ma cu o usurinta nedisimulata, prin casa, pe scari, pana in camera lui, unde m-a coborat usor pe pat. S-a asezat imediat langa mine, si m-a tras la pieptul lui, sarutandu-mi din cand in cand crestetul capului, nu inainte de a trage o patura deasupra noastra. Acum puteam adormi cu siguranta. Nu mai eram singura, ci faceam parte din viata lui Edward.
ERAM CU EL, ERAM A LUI, ERAM FERICITA...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu