-Bella? Eram inmarmurit. Aveam impresia ca visez dar asta era totusi imposibil pentru ca nici in visele mele cele mai frumoase nu vazusem vreodata un inger. Ma uitam la ea atent, analizand-o din cap pana-n picioare, incercand sa gasesc in infatisarea ei, orice indiciu care sa ma apropie de Bella, orice schimbare produsa in ultimii doi ani in care am fost despartiti. Stiam ca este ea, aceeasi fata care mi-a calauzit cele mai frumoase momente ale vietii, aceeasi fata care se ascundea cu mine in casuta mea din copac dupa ce furam din prajiturile de casa ale mamei, aceeasi fata care incerca din rasputeri sa tina pasul cu mine atunci cand mergeam in plimbare in padurile din imprejurimile orasului Forks, aceeasi fata pentru care eram in stare sa fac orice, numai daca mi-ar fi cerut, mai exact era fata de care m-am indragostit.
Dar acum, pentru prima data o vedeam altfel: din perspectiva unui barbat, un barbat indragostit de un inger, ma simteam slab, fragil, inferior ei. O vedeam atat de feminina si delicata incat eram inclinat sa cred ca nici un barbat nu ar putea fi destul de bun pentru ea, nici macar eu, care o cunosteam atat de bine.
Ma studia la randul ei, si nu ma puteam opri sa nu ma intreb la ce se gandeste. Era bucuroasa ca ma vede ? Surprinsa ? Ochii ei erau larg deschisi, si inconstient isi muscase nervoasa buza de jos, pentru ca intr-un final obrajii sa ii roseasca. Asta era Bella mea!!!
Mi-am mutat privirea asupra corpului ei delicat, asupra curbelor care se vedeau acum mult mai clar, a gatului sensibil si delicat, pus in evidenta de parul ei, vizibil mai lung ce ii conferea o aura de feminitate, asupra sanilor tineri, ascunsi sub materialul fin al bluzei de un albastru-marin, ce ii acoperea corpul ca o a doua piele, asupra taliei mici care imi lua mintile. Cum am mai spus, un inger.
-Buna Edward, spuse incet facand un pas inspre mine si rosind iar...
-Buna Bella, am raspuns pentru ca in urmatoarea secunda sa strabat holul si sa o strang in brate. Am tinut-o strans la piept, simtindu-i fiecare particica a corpului ei fragil lipita de al meu, in acelasi moment in care ea mi-a raspuns la imbratisare. Nu mai vroiam sa-i dau drumul niciodata. Vroiam sa o tin aproape de mine pentru totdeauna. Aveam senzatia ca in sfarsit gasisem lucrul esential care imi lipsise cat timp am fost plecat. Eram fericit…si de abia acum, dupa atata timp, eram constient ca gasisem cheia fericirii mele.
BPOV
-Edward? Nu pot sa respir…
-Sorry, Bella. Doar ca mi-a fost foarte dor de…de toti…dar in mod special de…
-Bella, ce bine imi pare sa te vad, vino incoace sa te vad mai bine !
Nu am mai apucat sa spun nimic pentru ca in clipa urmatoare Emmett, m-a ridicat in brate parca as fi avut greutatea unui fulg. Tipic lui. Acum speram doar sa nu ma ridice pe un umar si sa ma poarte asa prin toata casa, cum obisnuia in copilarie. Slava Domnului, mi-am dat seama ca nu avea intentia asta... Chiar nu vroiam sa atrag atentia tuturor fiind sursa inepuizabila de ras a celorlalti. Cel putin nu atunci, cand simteam doi ochi verzi atintiti asupra mea.
-Emmett, lasa-ma jos, ma gadili....
-Bells, Bells, Bells, ce ti-am spus eu ? Trebuie sa te mai ingrasi fato. Nu pot fi intotdeauna aici ca sa te apar de baietii rai…Ce mai faci? Cum ti-ai petrecut timpul ? Alice, ai avut grija de ea asa cum mi-ai promis ?
-Desigur Emmett, de fapt chiar acum eram in mijlocul unei petreceri in pijamale, spuse Alice entuziasmata.
-Serios??? Petrecere in pijamale? Fara NOI??? Tradare!!!
Fara sa imi dau seama am izbucnit intr-un ras isteric. Imi fusese imposibil sa ma abtin la gandul ca Emmett, nu se schimbase deloc; ramasese un copil mare. Edward se uita atent la mine, urmarindu-mi fiecare gest. Oupss ! Doamne, de ce trebuie sa rosesc tot timpul? Uuuuffff....
-Rose, nu-mi spune ca m-ai tradat si tu, sunt profund dezamagit, spuse Emmett prefacandu-se foarte indurerat, intorcandu-se spre ea si plecand cu Alice in cealalta parte a camerei.
-Cum te-ai descurcat cu el in tot acest timp ? l-am intrebat pe Edward uitandu-ma la el cu o privire amuzata. Banuiesc ca, datorita lui ai fost tentat sa participi la aproape fiecare petrecere din Seattle. Bravo Bella, grozava replica. Daca tu esti o ciudata si nu iti place sa fii in centrul atentiei si indirect nu te prea omori dupa petreceri si dans asta nu inseamna ca si el ar trebui sa fie la fel.
-Nu chiar asa au stat lucrurile, dar oricum mi-a fost greu, foarte greu - raspunse cu un chicotit - dar dupa cum vezi mai sunt inca in viata, am supravietuit in mod eroic as putea spune, adauga punandu-si mainile la piept in semn de suferinta...
-Mincinosule, l-am tachinat, batandu-l usor peste umar. Sunt eu, Bella, vechea ta prietena, stii ca pe mine nu ma poti pacali.
-Dar tu ? Cum te impaci cu Alice ? Inca te mai chinuie cu sedinte lungi si chinuitoare de shopping ? Sau s-a cumintit ? intreba el printre chicote.
-Uufff...Nu-mi aminti...Nimic nu o poate opri...Este ca un butoi cu pulbere. Ma oboseste. Are energie cat pentru toata familia la un loc. Stii ?Eu sincer, inca ma mai intreb...Esti absolut sigur ca sunteti frati ? Inca ma mai gandesc la posibilitatea sa fi fost schimbata la nastere din greseala...
-Stii ce ? Spuse Edward aplecandu-se usor inspre mine, coborand vocea, aproape soptind, poate ti se pare ciudat, dar intre noi fie vorba, nu esti singura care isi pune intrebarea asta, continua el, punandu-si un deget pe buze si chinuindu-se sa nu izbucneasca in ras.
-Am auzit asta !!! tipa Alice din sufragerie, facandu-ne pe amandoi sa ne stricam de ras instantaneu.
-Cred ca este timpul sa ii urmam pe ceilalti. In plus, sunt sigura ca esti obosit dupa drum. Hai sa mergem…am spus, asteptand ca el sa ma urmeze si sperand ca, macar pentru o clipa sa scap din capcana ochilor lui verzi. Pur si simplu nu mai rezistam. Era aici de mai putin de 10 minute si deja capitulam numai la privirea lui.
Inainte sa imi dau seama bine ce se intampla, m-am simtit trasa inapoi de doua maini. M-am intors, numai ca sa vad un Edward, care ma fixa cu o privire ratacita, naucitoare... Avea ochii un pic rosii, mici cearcane formate deja in jurul lor, semne evidente ale oboselii provocate de drumul lung strabatut, parul aramiu ravasit si mai dezordonat ca niciodata, si cu toate astea inca era mai mult decat de atragator, dureros de atragator, as putea spune. Am avut nevoie de tot autocontrolul meu pentru a-mi stapani impulsul de ai saruta ochii, de a-mi plimba mana prin parul lui moale, dezmierdandu-l, de ai mangaia obrajii, nu inainte de ai saruta buzele simetrice. Dar nu puteam face asta. Pur si simplu, nu puteam. Nu aveam nici un drept si nu as avea nici o explicatie potrivita pentru gesturile facute. Eram prietena lui din copilarie, nu puteam sa ma port ca o iubita. Nu acum. Nu puteam sa stric o prietenie care insemna pentru mine mai mult decat orice.
Eram total pierduta in propriile mele ganduri, cand am simtit atingerea lui pe obraz. Am incercat sa ignor electricitatea atingerii si fiorii pe care ii simteam pe sira spinarii. Era pur si simplu prea mult, m-am blocat asteptand incremenita reactia lui. Si-a plimbat usor mana pe obrazul meu, atingandu-mi-l usor, privirea concentrandu-i-se pe buzele mele mai mult timp decat era necesar. S-a intors apoi la ochii mei, cu aceeasi privire aproape suferinda...
-Mi-a fost foarte dor de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu